duminică, 13 iulie 2014

Tratament home-made cu bicarbonat de sodiu împotriva acneei


Acneea reprezintă una dintre cele mai frecvente afecţiuni ale pielii, cu victime atât de sex feminin, cât şi masculin, şi care apare în special la pubertate, dar şi la maturitate, sub forme mult mai grave. 

Însă, această problemă complexă poate fi tratată cu un remediu atât de simplu şi ieftin, la îndemâna tuturor: bicarbonatul de sodiu.
Iată cum trebuie folosit pentru a scăpa DEFINITIV de acnee.
În primul rând, trebuie să-ţi cureţi faţa cu un gel blând de curăţare, pentru a îndepărta celulele moarte, machiajul şi praful de la suprafaţa pielii. Clăteşte bine tenul şi lasă-l să se usuce.
Apoi, amestecă o linguriţă de bicarbonat de sodiu cu apă de la robinet, până când se formează o pastă care să nu curgă şi care să aibă consistenţa unei creme. 
Amestecul obţinut se aplică pe zonele afectate de acnee, prin masaj uşor, pentru a permite substanţelor din bicarbonat să-şi facă efectul, şi se lasă să acţioneze 10 minute, după care se clăteşte faţa cu apă din abundenţă şi se aplică o cremă hidratantă, fără parfum.
Trebuie să ai însă grijă dacă ai un ten sensibil sau uscat, deoarece bicarbonatul elimină excesul de sebum şi poate usca foarte tare pielea, cauzând iritaţii. Pentru a verifica sensibilitatea pielii, aplică înainte puţin din acest amestec pe o mică porţiune de piele şi dacă nu observi reacţii alergice precum mâncărime sau roşeaţă, îl poţi folosi fără nici o grijă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu