SFÂNTA MARIA MICĂ

SFÂNTA MARIA MICĂ, 8 septembrie. Potrivit tradiţiei ortodoxe, rugăciunile adresate Maicii Domnului în această zi de sărbătoare de către cele care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând. O altă superstiţie românească spune că persoanele care mănâncă gătit la foc în aceste zile îşi pot atrage asupra lor boli care îi pocesc.

SFANTA MARIA MICA. În fiecare an, la data de 8 septembrie, creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului, cunoscută în popor drept Sfânta Maria Mică. Este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie şi totodată cea mai mare sărbătoare a toamnei. În această zi credincioşii merg de dimineaţa la biserică, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.

SFÂNTA MARIA MICĂ. Tradiţii şi obiceiuri de SFÂNTA MARIA. Ce NU ai voie să faci

SFÂNTA MARIA MICĂ, 8 septembrie Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creştini, Ioachim şi Ana. Aceştia, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un prunc. Tradiţia spune că Îngerul Gavriil i-a vestit că ruga lor a fost ascultată şi că Dumnezeu le va da cel mai de preţ dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

SFANTA MARIA MICA: Tradiţii şi obiceiuri. Pe 8 septembrie, de Naşterea Maicii Domnului, bărbaţii nu meşteresc şi nu fac treaba în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe. Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.

SFÂNTA MARIA MICĂ, 8 septembrie În credinta populară, sărbatoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vara şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi

Mai exista si o alta superstitie romaneasca conform careia cei care mananca gatit la foc in aceste zile au sansa de a atrage asupra lor boli care ii pocesc. Se aprinde in schimb candela in dreptul icoanei Maicii Domnului si se lasa sa arda pe tot parcursul sarbatorii.

SFANTA MARIA MICA: istoricul sărbătorii
Credincioşii ortodocşi şi catolici prăznuiesc, duminică, Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, aşa cum este numită în popor, prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie.

Sfânta Scriptură nu relatează acest eveniment, dar scrierile apocrife oferă foarte multe amănunte despre originea şi copilăria Fecioarei Maria. Cea mai importantă sursă o reprezintă Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-creştină din secolul al II-lea.

Părinţii Fecioarei Maria sunt Ioachim şi Ana. Tatăl ei era din seminţia lui Iuda şi urmaş al regelui David, iar mama sa era fiica preotului Matthan şi descendentă din familia preoţească a lui Aaron. Astfel, avea să se împlinească proorocia că Mesia va avea o dublă descendenţă – împărătească şi preoţească.

Pentru că nu aveau copii, Ioachim şi Ana erau ironizaţi şi batjocoriţi de oameni, lipsa urmaşilor fiind considerată un blestem al lui Dumnezeu. Totuşi, ei nu s-au răzvrătit împotriva Domnului, nici nu au renunţat la viaţa lor virtuoasă, ci s-au rugat în continuare, nădăjduind în bunătatea Sa. Tradiţia spune că în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu le-a refuzat în public jertfa, numindu-i “blestemaţi”.

Întristaţi, cei doi s-au îndreptat spre casa lor din Seforis şi au hotărât să se retragă fiecare în post şi rugăciune. Ioachim i-a spus soţiei sale, Ana: “Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată, eu mă duc în munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar, doar se va milostivi şi ne va da şi nouă un copil”. Iar Ana a început să se roage lui Dumnezeu, promiţându-I că de va naşte fiu sau fiică îi va închina Lui pruncul cu toată inima şi-l va da să slujească în biserica slavei Sale.

Îngerul Gavriil i s-a arătat fiecăruia spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un “vas ales lui Dumnezeu” (Luca 1, 4-23).

Cum se prepara uleiul de catina

Uleiul de catina este un medicament traditional foarte bun, care trateaza afectiunile hepatice, renale si reumatismale. In plus, acest ulei protejeaza pielea de frig si soare, deci poate fi folosit si ca factor de protectie solara (cu respectarea orelor de expunere).
Ai nevoie de:
250g catina uscata si macinata
500ml ulei de masline

Preparare:
Intr-o sticla de 1 litru se pun fructele de catina si uleiul de masline, se pune dop si se lasa doua saptamani la loc calduros. Sticla se agita in fiecare zi.

Dupa doua saptamani, uleiul astfel obtinut se filtreaza cu ajutorul unei site groase sau a unei bucati duble de tifon, se toarna in sticlute mai mici, de culoare maronie si se pastreaza la loc uscat, intunecos si racoros.

Proprietatile terapeutice ale galbenelelor

Galbenelele (Calendula Officinalis) sunt plante anuale originare din sudul Europei, Asia de sud-vest si Insulele Canare. In Romania au fost introduse ca plante ornamentale, medicinale si melifere, fiind cultivate in toate zonele, de Ia campie pana Ia munte. In scop terapeutic, sunt utilizate fie numai florile marginale, fie intreaga planta. 

Compozitia chimica- saponine si saponozide triterpenice;
- flavonoizi, glicozizi flavonici si carotenoizi (licopina, luteina, caroten, xantofila, rubixantina, flavoxantina, violaxantina, crizantemoxantina);
- rutinozizi si derivati ai cvercetolului, gumirezine, mucilagii;
- acizi grasi (lauric, miristic, palmitic);
- acizi organici (salicilic, oleanolic, malic);
- substante amare, rasini, ulei eteric;
- vitamine (A, C, K). 

Proprietati terapeutice- cicatrizante (intern si extern) prin stimularea circulatiel sangelui la nivelul tesuturilor lezate, astringente, emoliente, vulnerare, sedative, calmante ale durerilor, antiinflamatoare (gastro-intestinale si hemoroidale), decongestive, hemostatice;
- antispastice, antivomitive, antiseptice, antimicotice, antivirale, antistafilococice, antitrichornonazice, anticandidozice, vermifuge, imunostimulatoare;
- colagoge, coleretice, emenagoge, diuretice, laxative. 

Mod de actiune- gastrite hiperacide, gastroduodenite, arsuri gastrice, ulcer gastric si duodenal, cu rol in cicatrizarea ulceratiilor;
- afectiuni hepatobiliare: hepatita infectioasa, icter, inflamatii ale ficatului, colecistite, dischinezie biliara, marirea secretiilor biliare datorita principiului amar;
- boli de stomac si intestine: crampe, voma, greata, dispepsie, diaree, anorexie, colite cronice, enterocolite, intoxicatii cu plumb, hemoragii, hematurie, inflamatii ale colonului, tumori canceroase Ia stomac si intestine;
- aritmii cardiace, stimularea circulatiei sanguine si purificarea sangelui;
- afectiuni renale si genitale: combate amenoreea, tulburarile de menopauza si menstruatiile abundente, regleaza ciclul menstrual si calmeaza durerile menstruate (dismenoree) Ia femei anemice, nevropate si depresive (cura incepe cu 7 zile inainte de aparitia fluxului menstrual).
- combate metroanexita, metroragii (scurgeri de sange intre menstre), vaginita atrofica, si leucoreea si infectiile produse de protozoarul Trichomonas vaginalis sau diferiti stafilococi;
- cicatrizarea ranilor greu vindecabile, plagi cu puroi, eruptii si pete tegumentare, ulceratii ale pielii, eczeme umede sau scvamoase, furunculoza, lupus, prurit, negi, scabie, coji de cap, arsuri, degeraturi, intepaturi si muscaturi de insecte, ganglioni mariti, rani post-operatorii, hemoroizi externi, ulcere varicoase, flebite, calcaie crapate, contuzii, entorse, vanatai, scrantituri de glezne;
- ulceratii pe san (maligne sau benigne) si rani produse de cancerul pielii;
- infectii fungice in zona genitala si perianala;
- tenuri acneice, iritate, uscate si ofilite;
- boli de ochi si inflamatii oculare;
- osteoporoza, reumatism. 

Forme de utilizareUZ INTERN

1. Infuzie din 1 lingurita de flori uscate Ia 200 ml de apa clocotita; se infuzeaza acoperit 5-10 minute, se strecoara, se indulceste cu miere si se beau 2-3 ceaiuri caldute pe zi, cu 30 minute inainte de mesele principale, prin inghitituri rare, avand efecte in ulcere gastrice si duodenale, gastrite hiperacide, crampe stomacale, inflamatii gastro-intestinale, dischinezie biliara, colecistite, sangerari in urina, hemoroizi interni.

Actiunile diuretice, antiinflamatoare, depurative, usor laxative si sudorifice sunt mai evidente in amestec cu sunatoare, musetel, coada soricelului, menta si patlagina.

2. Infuzie concentrata din 4 linguri de flori uscate Ia 200 ml de apa in clocot; se beau 3 linguri pe zi, inainte de mese in tratarea dismenoreei.

3. Decoct din 1 lingura de flori uscate Ia 250 ml de apa rece; se fierbe 5 minute, se infuzeaza 10 minute, se strecoara si se bea cate un ceai pe zi, prin inghitituri rare, in afectiuni gastro-ulceroase si hepatobiliare.

4. Decoct din 2 linguri de flori + frunze uscate Ia 1 litru de lapte dulce; se fierbe pana scade Ia 1/3 din cantitate, se strecoara si se bea fractionat, in timpul unei zile, avand efecte in boli de stomac si in tratarea supuratiiIor, a petelor pe fata, a ulceratiilor pe san si a cancerului de piele.

5. Tinctura din 20 g de flori uscate in 100 ml de alcool de 40°; se macereaza 10 zile, se strecoara si se iau cate 30 de picaturi in 50 ml de apa fiarta si racita, de 3 ori pe zi, pentru vindecarea unor afectiuni gastrice, hepatobiliare si in reglarea cicIuIui menstrual.

6. Lichior din flori de galbenele cu rol de balsam antihemoragic si in tratarea ranilor interne (ulcere gastro-duodenale, afectiuni intestinale si renale).

7. Gargara cu tinctura de galbenele (1 Iingurita diluata intr-un pahar cu apa caldula), facuta de 3 ori pe zi, dupa mese, pentru a favoriza abandonarea fumatului. 

UZ EXTERN

8. Infuzie din 2-3 linguri flori Ia 1 litru de apa clocotita; se Iasa vasul acoperit 5-10 minute, se strecoara si se fac spalaturi vaginale calde (38°C), de mai multe ori pe zi, ultima seara, inainte de culcare, pentru a trata Ieucoreea, candidoza vaginala si a distruge protozoarul Trichomonas vaginalis. In afectiuni de piele se utilizeaza ca antiinflamatoare si cicatrizanta pentru a trata plagi, rani, arsuri, degeratuni, ulceratii, piodermite, contuzii, traumatisme.

9. Decoct din 30 g de amestec, in parti egale, de galbenele, coada calului Ia 1 litru de apa; se fierbe 5 minute, se Iasa vasul acoperit 10 minute, se strecoara si se foloseste intr-o baie Iocala timp de 10 minute, pentru a trata infectiile fungice din zona genitala cu mancarimi intense, rani supurande, ulceratii, picioare crapate si tumori canceroase. La decoct se adauga si plantele ramase care se pun ca prisnite de 3-4 ori.

10. Decoct concentrat din 4 lingurite de flori uscate Ia 250 ml de apa rece; se fierbe 10 minute, se infuzeaza acoperit 20 minute, se strecoara si se aplica sub forma de comprese si pansamente, de 2-3 ori pe zi, timp de 10 zile, pe eczeme, rani, arsuri, degenaturi, ulcer varicos si zone cu acnee si tenuri uscate.

11. Tinctura din 50 g de flori uscate in 250 ml de alcool de 70°; se Iasa Ia macerat timp de 8 zile, se strecoara si se diluiaza 10 ml tinctura cu 90 ml de apa fiarta si racita, cu care se fac comprese pentru dezinfectia si tratamentul in rani deschise, plagi purulente, supuratii, arsuri, ulceratii cronice, degeraturi, eczeme, acnee, boli de ochi, dureri reumatice, vanatai, contuzii, scrantituri de glezne si rani de natura canceroasa. Se mai foIoseste ca spalaturi vaginale in leucoree cu actiuni antiseptice, antiinflamatoare, cicatnizante, stimulatoare a circuIatiei sanguine si in refacerea tesuturilor.

12. Otet din frunze proaspete, strivite si macenate in 1 litru de otet timp de 48 ore; se strecoara si se pun comprese pe negi, batatuni si ingrosari de piele.

13. Suc proaspat din planta intreaga, spalata si trecuta prin extractor; se toarna in sticlute pastrate in frigider si se foIoseste pentru badijonari locale, timp de 3-4 saptamani, in caz de prurit, scabie, alunite si cancer de piele. In amestec cu putin vin sau alcool de 40º se face gargara si are rol in calmarea durerilor de dinti sau in nevralgii faciale.

14. Baie de sezut cu decoct din 2 pumni plante proaspete sau 100 g de plante uscate Ia 1 litru de apa; se fierbe 5 minute, se strecoara in cada cu apa pentru baie in care bolnavul sta 10-15 minute, de 2 ori pe zi timp de 12 zile, cu efecte in hemoroizi, fisuri anale, infectii fungice in zona genitala cu prurit intens.

15. Flori si frunze proaspete, frecate cu sare si stropite cu putin otet, se Iasa 24 ore si se aplica pe piele sub forma de cataplasma pentru arsuri, disparitia treptata a negilor si bataturilor, ingrosari de piele, rani cronicizate si zone intepate de albine si viespi.

16. Perna umpluta cu flori uscate se aplica pe abdomen in cazul durerilor ulceroase, pe spate cu dureri renale sau pe fata pentru revigorarea tenului ridat.

17. Unguentul Kneipp preparat din planta intreaga proaspata care se spala, se taie marunt si se iau 50 g de flori si 150 g de frunze si tulpini peste care se toarna 150 ml de alcool de 90° si 5 ml de amoniac 10%; se Iasa sa macereze 24 ore in vas acoperit, dupa care se stroarce prin presare si se adauga 1 litru de untdelemn de floarea soarelui, fiert cu ceara de albine.

Se tine Ia foc redus pe baia de apa (50-60°C) timp de 24 ore, se strecoara inca fierbinte printr-o sita si se trece in borcane bine astupate. Unguentul se foIoseste in arsuri, abcese, fistule, eczeme, bube dulci, picioare crapate, coji pe cap, acnee, intepaturi de insecte. In cazul tumorilor canceroase se aplica un strat mai gros.

18. Alifie din 20 g flori proaspete sau 2 pumni de planta (flori, frunze si tulpini proaspete) care se spala, se taie marunt si se amesteca cu 500 g de marganina sau untura de porc topita, dar nu fierbinte. Se amesteca cu o lingura de lemn si se lasa in vasul acoperit timp de 12 ore, cu focul stins. Apoi se reincalzeste, se strecoara prin tifon si se trece in borcane tinute in frigider, pentru a fi folosita in varice, ulcere varicoase, flebite, plagi zdrobite, tumori, adenopatii, cicatrice post-operatorii, uIceratii de san (inclusiv maligne), fistule, arsuri, degeraturi, ganglioni mariti, cruste in nas, hemoroizi, contuzii, entorse. Resturile de planta dupa stroarcere se pastreaza in fnigider si se folosesc sub forma de cataplasme de 3-4 ori, cu efecte cicatrizante, antiseptice si anticanceroase.

19. Unguent dintr-un macerat cu 50 g de flori ligulate, peste care se toarna 100 ml de ulei de floarea soarelui; se incalzeste, se Iasa in repaus 6 ore, se strecoara si se amesteca cu vaselina sau untura de porc, avand efect cicatrizant in ulcere sau intra in preparate cosmetice.

20. Pomada din 12 g de suc proaspat stors din flori in 100 g de untura proaspata; se amesteca bine si se aplica, de 2-3 ori pe zi, pentru a trata rani sangerande, arsuri, degeraturi, acnee, eczeme, negi, ulcere varicoase, flebite, fistule si cancer de piele, avand efecte cicatrizante si antiinflamatoare.

21. Pasta din 5 g tinctura de galbenele amestecata cu 10 g de oxid de zinc + 10 g de vaselina + 10 g de Ianolina; se freaca bine si se aplica in eczeme scvamoase, arsuri, impetigo, intepaturi de insecte si alte afectiuni tegumentare. 

Tratament home-made cu bicarbonat de sodiu împotriva acneei

Acneea reprezintă una dintre cele mai frecvente afecţiuni ale pielii, cu victime atât de sex feminin, cât şi masculin, şi care apare în special la pubertate, dar şi la maturitate, sub forme mult mai grave. 

Însă, această problemă complexă poate fi tratată cu un remediu atât de simplu şi ieftin, la îndemâna tuturor: bicarbonatul de sodiu.

Iată cum trebuie folosit pentru a scăpa DEFINITIV de acnee.

În primul rând, trebuie să-ţi cureţi faţa cu un gel blând de curăţare, pentru a îndepărta celulele moarte, machiajul şi praful de la suprafaţa pielii. Clăteşte bine tenul şi lasă-l să se usuce.

Apoi, amestecă o linguriţă de bicarbonat de sodiu cu apă de la robinet, până când se formează o pastă care să nu curgă şi care să aibă consistenţa unei creme. 

Amestecul obţinut se aplică pe zonele afectate de acnee, prin masaj uşor, pentru a permite substanţelor din bicarbonat să-şi facă efectul, şi se lasă să acţioneze 10 minute, după care se clăteşte faţa cu apă din abundenţă şi se aplică o cremă hidratantă, fără parfum.

Trebuie să ai însă grijă dacă ai un ten sensibil sau uscat, deoarece bicarbonatul elimină excesul de sebum şi poate usca foarte tare pielea, cauzând iritaţii. Pentru a verifica sensibilitatea pielii, aplică înainte puţin din acest amestec pe o mică porţiune de piele şi dacă nu observi reacţii alergice precum mâncărime sau roşeaţă, îl poţi folosi fără nici o grijă.

Capsunile reduc colesterolul si previn imbatranirea

Capsunul (Fragaria viridis din Fam Rosaceae) este o planta erbacee perena, viguroasa, cultivata in toate regiunile tarii. Planta are un rizom orizontal, oblic sau vertical, acoperit cu resturi de frunze. Tulpina este erecta, acoperita de peri subtiri si scurti. Frunzele sunt dintate pe margine si au fata inferioara putin paroasa. Florile sunt albe, bisexuate, cu receptacul paros si infloresc in lunile mai-iunie. Fructele sunt infipte intr-un receptacul globulos, gustos si aromat.

   In terapeutica se folosesc fructele de capsun (Fragariae viridis fructus) si planta (Fragariae viridis herba).

   In traditia populara radacinile se fierbeau in vin si se foloseau ca remediu contra tusei. Radacinile si carceii se fierbeau inabusit, intr-o oala noua, cu vin alb care se dadea femeilor cand aveau dureri de pantece sau carcei. Ceaiul din tulpini si radacini se folosea si in boli de rinichi.

   In popor capsunul mai este cunoscut si sub numele de capsun de gradina, fragi de gradina sau pomite.

   Compozitia chimica: capsuna contine apa 90%, restul pana la 100% fiind acid salicilic, hidrati de carbon, vitaminele: A, B1, B2, B6, C, E, PP, K, protide, saruri minerale, fragarol, substante uleioase, acid elagic, evercitrina, citrol, tanin, zaharuri, polifenoli, iod, brom, fosfor, sodiu, potasiu, mangan, cupru, calciu, fier, sulf, siliciu, etc.

   Actiune farmacologica:

   Capsunile sunt cunoscute ca fiind foarte bune ca antibiotice, bactericide, antiinflamatore, tonice si nutritive.

   Datorita continutului crescut de vitamina C care este un puternic antioxidant capsunile sunt recomandate in tratamentul cancerului. De asemenea acidul elagic aflat in compozitia capsunilor impiedica formarea celulei canceroase. Polifenolii contribuie de asemenea la impiedicarea extinderii celulelor canceroase, iar taninul ii confera capsunei caracter astringent, contractand tesuturile canceroase si nelasandu-le sa se mareasca.

   Pectina pe care o contin capsunile reduce colesterolul si prin aceasta contribuie la vindecarea afectiunilor circulatorii sau de inima. De asemenea frunzele sub forma de ceai sunt un bun curatitor al sangelui.

   Capsunile mai contin levuloza, substanta care impreuna cu glucoza formeaza zaharoza, responsabila cu pastrarea la nivel normal al zaharului din organism. Datorita levulozei capsunile sunt recunoscute ca fiind foarte utile in tratarea diabetului.

   Capsunile contin iod si brom, substante foarte utile in afectiunile tiroidiene, regland functiile endocrine.

   Fructele capsunului sunt un diuretic activ care ajuta la eliminarea acidului uric si a colesterolului, iar fructele bine coapte au si un efect laxativ. Actiunea diuretica recomanda astfel capsunul in afectiunile intestinale sau in tratarea litiazei.

   Capsunile tonifica si remineralizeaza organismul, incetinind procesul de imbatranire. De asemenea vitaminele din grupul B ajuta la functionarea mai buna a sistemului nervos.

   Piatra (tartru) dentara. Frunze de capsun uscate transformate in praf cu rasnita de cafea si amestecate cu creta pisata formeaza un praf de dinti foarte eficient si igienic pentru tratarea pietrei dentare (tartrului).

   Alte afectiuni in care se mai pot folosi capsunile: acnee, afectiuni cardiace, afectiuni hepatice, afectiuni renale, amigdalite, astenie de primavara, artritism, ateroscleroza, astm, ateroscleroza, avitaminoze, boli rectale si intestinale, cancer, cistita, colesterol in exces, constipatie, demineralizare, diabet zaharat (300 g zilnic), diaree, eczeme, enterite acute, eruptii cutanate, gastroenterite cronice, guta (diminueaza acidul uric), hemoragii uterine, hemoroizi (au actiune interna), hipertensiune arteriala, imunitatea organismului (alcalinizeaza sangele), insomnii, intoxicatie tabagica si alcoolica, leucoree, litiaze biliare si renale (diminueaza acidul uric), nefrite, nevroze, oboseala, oxiuri, reumatism degenerativ (curata organismul de toxine), parazitoze intestinale (oxiuri), seboree, stomatite, TBC pulmonar (remineralizant), tulburari hepato-biliare, ulcer gastric, ulcer varicos, varice.

Mod de folosire:

   Cel mai indicat mod de folosire este consumul fructelor proaspete, dimineata pe nemancate. O cura de fructe de 300 g de fructe proaspete o perioada cat mai lunga este foarte utila in multe afectiuni, chiar si diabet.

   Pentru tratarea gastroenteritelor cronice se face o cura de 1 luna cu 300-500 g fructe pe zi. Se va adauga si ceai din frunze de fragi si de capsuni. Se pot fierbe si in lapte pentru 2-3 minute, apoi se strecoara. Se pot consuma in acest fel 2-3 cani pe zi. Este bine sa fie consumat inaintea meselor.

   In cazurile in care nu se poate asigura o provizie suficienta de aceste fructe se pot face si siropuri (nu pentru diabetici). Siropurile se vor face din suc proaspat de fructe bine filtrat in care se va pune zahar, pana se obtine o solutie saturata (nu se mai topeste zaharul si ramane la fund). Siropul se pune in sticle impreuna cu sucul de la o lamaie la fiecare 500 ml suc. Sticlele se inchid ermetic sigiland dopurile cu ceara topita sau parafina. In acest fel se pot pastra o perioada de 2 ani. Se va lua cate o lingura din acest sirop de 3 ori pe zi.

   Frunzele se pot folosi sub forma de infuzie, pentru: diaree, inflamatia ficatului, rinichilor si vezicii urinare. Se pun 2 lingurite la 250 ml apa clocotita. Se pot consuma 2 cani pe zi.

   Pentru tratarea cistitei, calculilor renali sau vezicali sau gutei se prepara o infuzie fierband 30g de radacina de capsun la 1 litru de apa timp de 15 minute. Se strecoara si se consuma in fiecare zi.

   Pentru afectiunile hepatice si biliare se face infuzie din 30 g frunze si rizomi de capsun la 1 litru de apa fiert 15 minute, apoi strecurat se poate consuma in orice cantitate.

   Pentru inima si scaderea tensiunii se fac infuzii de frunze uscate de capsuni sau fragi, 30 g la 1 litru. Se mai pot adauga mladite de sparanghel (10g) si flori uscate de galbenele (2g).

   Pentru galbinare se face o cura de 20 zile cu decoct din intreaga planta 100g la 1 litru de apa fiert timp de 15 minute. Urina va avea culoarea roz, iar scaunul rosu.

   Sucul de fructe este indica in special in tratamentul TBC pentru ca este un foarte bun bactericid. Se ia 1 litru de vin rosu in care se pun 400 g de fructe proaspete. Se lasa 8 zile, apoi se strecoara. Se pot consuma cate 50 ml de 3 ori pe zi, fiind foarte util in tratarea tuturor afectiunilor enumerate mai sus.

   Pentru tratarea anemiei si convalescentei se pun 300g de capsuni zdrobite in 250 ml vin rosu cu 100g de miere. Se lasa timp de 4-5 ore apoi se poate consuma chiar si intreaga cantitate intr-o zi.

   Capsunile mai pot fi folosite si in cosmetica sub forma de masti. Acestea se obtin din fructe de capsun zdrobite si amestecate cu smantana, diferite mase grase sau argila.

   Atentie! Pentru unele persoane capsunile pot produce alergii, urticarie, etc. Testati-va pentru a verifica daca nu sunteti alergici inainte de folosirea acestor remedii descrise in acest articol. Diabeticii nu vor consuma mai mult de 300g zilnic.

EFECTELE TAMADUITOARE ALE SANZIENELOR

În timpul minunatelor zile de vară, natura îşi îmbracă mantia multicoloră, etalând cele mai subtile nuanţe de culoare şi de parfum. Pe cele mai multe dintre plante le învăluie o vrajă care le face tot mai utile, atât prin rodul lor bogat, cât şi prin efectele tămăduitoare pentru sănătatea oamenilor. Încercăm să facem o scurtă plimbare printre aceste flori de vară, căutând atât frumuseţea lor, cât şi efectele vindecătoare în diferite îmbolnăviri fizice sau psihice.

Sânzienele galbene, cunoscute şi sub denumirile de drăgaică sau floarea Sfântului Ion, sunt plante care înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, care sărbătoreşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

De-a lungul vremilor, această plantă a devenit un simbol magic al verii, deoarece perioada sa de înflorire maximă corespunde cu perioada de maximă strălucire a soarelui, la solstiţiul de vară (22 iunie). 

Legendele spun că Sânzienele erau nişte preotese ale Soarelui sau fete foarte frumoase, ascunse prin păduri întunecate, neumblate de om. Aceste zâne bune ieşeau din pădure în noaptea de 23-24 iunie şi umblau pe pământ. În cântece şi dansuri, ele împărţeau rod holdelor, fecundau femeile măritate şi apărau semănăturile de grindină. În dansul lor prin aer imprimau parfumul florilor şi dădeau leac plantelor pentru tămăduirea bolilor şi suferinţelor oamenilor.

Fiind cunoscute ca mari iubitoare de dreptate, Sânzienele îi pedepseau pe cei păcătoşi, lovindu-i cu „lanţul Sânzienelor“, care stârnea din senin vijelii şi grindină, după care câmpurile rămâneau fără rod. Femeile păcătoase, care nu ţin sărbătoarea din 24 iunie, cele care spală, cos sau mătură, pot rămâne cu gura pocită sau chiar mor în scurt timp. Pe bărbaţii aflaţi în păcat îi aşteaptă pedepse îngrozitoare şi vor muri de trăsnet şi foc.

Înainte de ziua de 24 iunie, nici un copil nu avea voie să culeagă sânziene, nici măcar în joacă, deoarece ar fi atras mânia zânelor, cu mari nenorociri asupra gospodăriei şi a familiei.

În dimineaţa de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de sânziene pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişul caselor. Dacă aceste coroniţe rămâneau pe acoperiş, se credea că oamenii din casă vor fi sănătoşi şi vor trăi mulţi ani. În aceeaşi noapte, fetele puneau buchete de sânziene sub pernă pentru a-şi visa ursitul şi vremea măritişului.

În cursul zilei de Sânziene, florile legate în coroniţe sub formă de cruce erau duse la biserică, pentru a fi sfinţite. Până seara, fetele se spălau pe cap cu fiertură de iarbă mare, pentru a fi plăcute feciorilor.

Tot legat de Sânziene, poporul a observat că, din această zi, cucul amuţeşte, amintind începutul sezonului de cosit şi de seceriş.

Sânziana, planta binecuvântată de Dumnezeu

În flora spontană, plantele de sânziene ocupă suprafeţe mari în Europa şi Asia, de la câmpie până în etajul montan, la altitudinea de 2.500 de metri. Creşte pe coaste însorite, pajişti aride, fâneţe, poieni, lanuri de grâu, margini de pădure, drumuri şi căi ferate.

Văzute de la distanţă, florile seamănă cu o ploaie de stele, cele patru petale fiind aşezate în semnul Sfintei Cruci, ceea ce duce la credinţa că această plantă a fost binecuvântată de Dumnezeu.

În scopuri terapeutice, se recoltează vârfurile înflorite ale tulpinilor, în toată perioada înfloririi, din luna mai până în septembrie. Se usucă la umbră, în straturi subţiri, cu un coeficient de uscare de 4:1.

Această diversitate de conţinut imprimă plantelor multiple proprietăţi tămăduitoare, de înfrumuseţare şi chiar de imunizare faţă de diferite boli, ceea ce îi justifică renumele de plantă magică, plină de mister.

Plante eficiente în foarte multe afecţiuni

Sânzienele galbene fac parte din grupul plantelor cu cele mai variate întrebuinţări. Încă din trecutul medicinii tradiţionale, au rămas diferite proceduri de utilizare, cu variaţii de la o zonă la alta. În Oltenia, planta era folosită contra herniei şi a frigurilor, în Ţara Făgăraşului, contra hepatitei şi a bolilor nervoase, în Moldova, contra bolilor de piele şi a celor venerice, în Transilvania, de nord contra reumatismului.

Astăzi, în tratamentele interne, produsele din sânziene se dovedesc eficiente în foarte multe afecţiuni maladive:

- boli digestive (icter, calculoză biliară, curăţirea ficatului şi a pancreasului de toxine, diaree, enterite, enterocolite);

- în bolile renale-genitale (calculoză renală cu eliminarea nisipului şi a deşeurilor toxice din rinichi şi vezică urinară, edeme renale, cistite, tulburări de menopauză şi afecţiuni ale uterului);

- în bolile sistemului nervos (nevroze, epilepsie, isterie, insomnie, vertij, stări de oboseală şi epuizare);

- contra tumorilor ganglionare, noduli tiroidieni, afecţiuni ale glandelor tiroide şi ale coardelor vocale;

- contra cancerului limbii şi al laringelui;

- contra durerilor reumatismale şi artrozice;

- în boli de metabolism (obezitate, anemie).

Preparatele din plante de sânziene, care se utilizează în tratamente interne sunt:

- infuzie din 1 linguriţă plantă uscată la 250 ml apă clocotită; se infuzează 2 minute acoperit şi se beau 2-3 căni pe zi, cu excepţia cancerului la limbă şi laringe, la care se beau 4-6 căni pe zi;

- macerat din 4-6 linguri rase de herba uscată şi mărunţită la 1 litru apă; se lasă la temperatura camerei timp de 8 ore, se strecoară şi se consumă timp de 2-4 ore, ca tratament în bolile tiroidiene, hipertiroidie, epilepsie şi boli nervoase, într-o cură de minim 3 luni;

- tinctură din pulbere de herba uscată (20-linguri la 1 litru alcool 500); se lasă la macerat 12-14 zile, cu agitare zilnică, se strecoară prin stoarcere, se trece în sticluţe brune şi se beau câte 1-2 linguriţe de 3-4 ori pe zi, cu diluare în apă, având efecte bune contra cistitei, uretritei, nefritei şi a litiazei renale;

- pulbere din flori uscate, măcinate fin şi cernute din care se ia câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi sau se ţine sub limbă timp de 10-15 minute, la copiii sub 12 ani, doza fiind redusă la jumătate;

- infuzie din amestec de sânziene, urzică moartă şi splinuţă (Solidago virgaurea) utilă în afecţiunile renale şi ale vezicii urinare, în insuficienţă renală şi la bolnavii cărora li s-au extirpat un rinichi, consumând câte 3-4 căni pe zi.

Înlocuitor de cafea din rădăcini de sânziene

În tratamente externe, preparatele din sânziene au eficacitate în:

- afecţiuni cutanate (răni, furuncule, pecingine, ulceraţii, erizipel, eczeme zemuinde, râie, acnee, psoriazis şi alte erupţii tegumentare);

- boli dermatice canceroase (plăgi maligne pe piele, limbă şi laringe);

- reumatism şi artroze.

Se prepară:

- infuzie concentrată (2-3 linguriţe herba uscată la 250 ml apă clocotită) care se foloseşte sub formă de gargară în afecţiunile glandei tiroide şi ale corzilor vocale;

- extract fluid (20 linguri pulbere se acoperă cu alcool 750) şi se lasă la macerat 14 zile; se strecoară şi după o uşoară evaporare se obţine o pastă foarte parfumată, închisă la culoare;

- unguent din sânziene.

Alte utilizări:

- colorant natural din vârfuri florale pentru brânzeturile de Chester, cărora le dau coloarea galbenă-portocalie şi gustul caracteristic;

- surogat de cafea din fructele şi rădăcinile de sânziene galbene, cu miros şi gust de cafea, care pot înlocui cicoarea;

- închegător al laptelui, datorită enzimelor componente;

- roua de pe florile de sânziene, se aplică pe pleoape şi în jurul ochilor în fiecare dimineaţă, având rol în refacerea ochilor obosiţi, îndepărtarea cearcănelor şi a ridurilor precum şi la îmbunătăţirea acuităţii vizuale, fiind considerată un adevărat elixir magic, mai ales la persoane cu deficienţe de vedere;

- înfrumuseţarea pielii la persoane cu ten uscat, folosind baia generală cu flori de sânziene urmată de un masaj cu unguent de sânziene;

- buchete şi cununi înflorite se pun la fereastră şi pe acoperişul caselor pentru a aduce noroc. 

Macul roşu, bun pentru bolile respiratorii

Macul roşu sau macul iepuresc este o plantă de rară frumuseţe, care impresionează prin florile sale roşii. Această specie ar fi originară din Bulgaria sau Turcia, de unde s-a răspândit în toată lumea. La noi creşte spontan pe terenuri însorite, semănături, mai ales prin culturi de cereale, mirişti, locuri necultivate, pe marginea drumurilor şi a căilor ferate, de la câmpie până la altitudinea de 1.700 de metri, formând adevărate covoare roşii.

Un punct de maximă atracţie este lanul de lângă biserica cimitirului „Pietricica“ din Piatra Neamţ, unde se întinde un minunat covor de maci în suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, vizitat anual de mulţi oaspeţi pentru a-şi ornamenta locuinţa cu buchetele culese.

Înflorirea se desfăşoară în lunile mai-iulie, în funcţie de evoluţia condiţiilor climatice ale zonelor naturale.

În terapia medicală se utilizează petalele roşii, denumite paparoame. Recoltarea se face după deschiderea completă a florilor. Petalele se usucă în strat subţire, la umbră sau semiumbră, obţinând 1 kg petale uscate din 8-10 kg petale proaspete. Se păstrează la umbră, în vase închise ermetic.

În consumul intern, efectele terapeutice sunt legate, în primul rând, de afecţiunile aparatului respirator (bronşite, astm bronşic, laringite, tuse, răguşeală, răceală, stări gripale). Aceste efecte se intensifică dacă se face un amestec din petale de mac, flori de nalbă, flori de tei, frunze de patlagină, herba de ciuboţica-cucului, herba de cimbrişor.

Infuzia din petale combate ridurile

Acţiuni benefice ale macului se obţin şi în combaterea insomniilor la adulţi şi copii, a stărilor de nervozitate, în aritmiile funcţionale şi în crampele abdominale.

Petalele uscate sunt folosite pentru prepararea de infuzii, pulberi pentru capsule, tincturi şi siropuri.

Infuzia se obţine din 1-2 linguriţe petale uscate şi mărunţite la 200-250 ml apă clocotită; se infuzează 10 minute în vas acoperit, se îndulceşte după gust şi se beau 1-2 ceaiuri călduţe în cursul zilei. Această infuzie se consumă în afecţiuni pectorale şi în tratamentul insomniilor moderate (înainte de culcare).

Pentru efecte calmante şi emoliente la copii, se recomandă un amestec din petale de mac roşu (3 părţi), talpa gâştei (4 părţi), fructe de anason (2 părţi) şi herba de rostopască (o parte). Din amestec se ia o linguriţă la 200 ml apă clocotită şi se dă la copii câte o lingură la intervale de o oră.

Pentru combaterea obezităţii se preferă un amestec din mac roşu (10 g), muşeţel (20 g), urzică moartă (20 g), passiflora (20 g). Se prepară infuzie dintr-o linguriţă amestec la 200 ml apă clocotită din care se bea câte o cană dimineaţa şi seara, înainte de mese. Datorită conţinutului în mucilagii, se combină cu apa şi se umflă, dând naştere unui gel vâscos care dă senzaţia de saţietate şi reduce foamea.

În uz extern, infuzia de mac roşu are efecte împotriva ridurilor, prin curăţirea tenului în fiecare dimineaţă şi seară. Tot infuzia este eficientă în gargarisme (pentru faringite şi angine), spălături (în blefarite oculare) şi cataplasme calde cu petale opărite (în abcese dentare).

Sulfina fluidizează sângele

Sulfina este o specie erbacee, anuală sau bienală, răspândită în Europa, Asia şi Africa prin locuri uscate, aride, pietroase, de la câmpie până la altitudinea de 1.500 metri. Se întâlneşte în flora spontană prin păşuni şi fâneţe, locuri pârloage, semănături, livezi, poieni, tufărişuri, marginea drumurilor şi a căilor ferate.

Înflorirea începe în luna iunie şi se continuă până în septembrie.

Organele utilizate în terapeutică sunt florile şi vârfurile de tulpini înflorite, lungi de circa 30 cm. Se alege un timp frumos după ce s-a ridicat roua. Florile se transportă în coşuri căptuşite cu hârtie şi se usucă la umbră în încăperi bine aerisite, pe rame cu straturi subţiri.

În uz intern are efecte antiseptice, expectorante, diuretice, antispastice, antitusive, calmante ale nervilor simpatici, antinevralgice, somnifere, colagoge, stimulatoare ale funcţiei hepatice. Asupra aparatului cardiovascular are acţiuni hipotensive, fluidizante a sângelui, anticoagulante şi vasodilatatoare periferic.

Eficientă în tratamentul bolilor de piele

Este dificil de a sistematiza multitudinea de afecţiuni maladive în care sulfina exercită efecte tămăduitoare:

- în boli ale aparatului respirator (laringită, traheită, tuse, guturai, gripă, bronşită cronică, catar bronşic, astm bronşic, tuberculoză prin combaterea bacilului Koch);

- în afecţiuni renale şi genitale (leucoree, metrite, amenoree, pielită, pielonefrite, cistite, menstre dureroase, bufeuri ale menopauzei, dureri uterine, litiază renală, retenţie urinară);

- în afecţiuni cardiovasculare (ateroscleroză, hipertensiune arterială, dilatarea vaselor periferice, creşterea permeabilităţii vaselor, evitarea arteritei, flebitei şi trombozei, riscuri de embolii, varice);

- în afecţiunile aparatului digestiv (tulburări gastro-intestinale, gastrite, colici abdominale, enterite, dizenterie, hepatită cronică, ciroză hepatică, regenerarea celulelor hepatice afectate de hepatite, calculoză biliară);

- în sistemul nervos asigură reglarea funcţionării nervilor şi creierului (insomnii, nervozitate, melancolie);

- combate durerile reumatismale, artrozele şi guta.

Rezultat garantat în bolile de ochi

Pentru tratarea afecţiunilor interne se pregătesc următoarele preparate:

- infuzie din 1-2 linguriţe flori uscate şi mărunţite de sulfină la 200 ml apă clocotită; se lasă să infuzeze 15-20 minute, în vas acoperit, se strecoară, se îndulceşte cu miere de albine şi se beau 1-3 căni pe zi;

- tinctură dintr-o parte flori uscate şi 3 părţi alcool 700; se lasă la macerat 8 zile, se strecoară şi se iau câte 30-40 picături, diluate în puţină apă sau ceai, de 3 ori pe zi, de preferat cu 15 minute înainte de mese;

- pulbere din flori uscate şi măcinate (1 linguriţă pe stomacul gol, seara la orele 19 şi 22) în caz de insomnie uşoară, precum şi la femeile ajunse la menopauză cu bufeuri, palpitaţii şi stări de nervozitate.

Eficienţă clară se dovedeşte în:

- boli de ochi (conjunctivită, blefarită, umflarea pleoapelor, decongestionarea mucoaselor oculare);

-afecţiuni bucale (abcese dentare, afte, gingivite, faringite);

-boli de piele (răni purulente, furuncule, erizipel, umflături).

Preparatele indicate pentru uz extern sunt:

- infuzie simplă din 1 linguriţă flori uscate în 200 ml apă clocotită pentru spălarea ochilor în afecţiuni oftalmice şi pentru gargarisme în afecţiuni bucale;

- infuzie concentrată din 2-3 linguriţe flori uscate la 200 ml apă în clocot, folosită în comprese pentru alinarea durerilor reumatice şi gutoase, retragerea umflăturilor şi contuziilor, spălarea rănilor purulente, a ulceraţiilor, hemoroizilor, varice şi tromboflebite;

- tinctură folosită pentru comprese şi spălături pe răni;

- băi cu sulfină din 100 g herba uscată în 2 litri apă clocotită; se infuzează 15-20 minute în vas acoperit, se toarnă în cada de baie cu apă la 370C unde se stă 15-20 minute pentru tratarea bolilor de piele (plăgi, răni, furuncule);

- unguent din 20 g flori, 50 g ceară de albine, 50 g untură de porc care se încălzeşte la foc redus, se amestecă pentru omogenizare şi se trece în cutii din plastic, folosindu-se în ulceraţii, furuncule, răni şi dureri reumatice.

Tutun aromatizat cu extract de sulfină

Alte utilizări :

- aromatizarea supelor şi a salatelor (cu frunze şi lăstari tineri cu oţet), a brânzeturilor, ţigărilor antiastmatice şi a băuturilor alcoolice (vinuri, lichioruri) sau a băuturilor nealcoolice;

- fabricarea parfumurilor cu compoziţii fougere şi lavande în care se asociază cu extracte de labdanum, linalool şi bois de rose.

- aromatizarea tutunului în industrie datorită conţinutului ridicat de cumarine;

- aromatizarea produselor cosmetice cu tinctură de sulfină (o parte flori la 3 părţi alcool concentrat;

- îndepărtarea moliilor din dulapuri şi parfumarea hainelor şi a lenjeriei prin introducerea unor săculeţi cu flori de sulfină, eventual asociate cu flori de lavandă.

Ca plantă meliferă de mare valoare furnizează albinelor culesuri de nectar şi polen, asigurând o producţie de 130-300 kg miere la hectar.

Trifoiul roşu tratează bolile plămânului

Trifoiul roşu este o plantă foarte frecventă în toată Europa, mai ales pe câmpiile nisipoase. Creşte în mod spontan în păşuni şi fâneţe, rarişti de pădure, ogoare şi locuri ruderale, de la câmpie până în etajul molidului de la munte. Preferă terenurile însorite, cu soluri umede şi bine drenate, bogate în substanţe minerale. În paralel, este mult cultivată ca plantă furajeră.

Înflorirea începe în luna mai şi poate continua până în luna septembrie. 

Florile se recoltează manual şi se usucă la umbră pentru a evita decolorarea petalelor.

Materialul uscat serveşte la prepararea de infuzii, extracte, tincturi şi unguente.

Tratamentele cu preparate din flori de trifoi roşu se aplică în majoritatea bolilor pulmonare, în tuse convulsivă şi spastică, astm bronşic, bronşite, congestie pulmonară şi tuberculoză. De asemenea, combate cancerul (indiferent de localizare), mai eficient în cancerul genital, rectal, laringian şi leucemie.

Efecte bune în combaterea crampelor stomacului

Bune efecte se constată în tratamente pentru reumatism, artroze, spondiloză anchilozantă, gută şi boli renale – genitale (leucoree, dismenoree, iritaţii vaginale, sifilis, tulburări de menopauză datorită efectului estrogenic şi în combaterea intoxicaţiilor cronice ale organismului, contribuind la purificarea sângelui. Are rol în decongestionarea gâtului inflamat şi în calmarea ulceraţiilor bucale. Prin acţiunea diuretică şi antiinflamatoare participă la eliminarea toxinelor din corp, la stimularea activităţii ficatului, a vezicii biliare, a poftei de mâncare şi în combaterea constipaţiei şi a crampelor stomacale.

Pentru consumul intern, preparatele eficiente din flori de trifoi roşu sunt:

- infuzie din 2 linguriţe flori uscate la 200 ml apă clocotită; se infuzează acoperit 10 minute şi se beau câte 2-3 căni pe zi;

- pulbere din flori uscate şi măcinate din care se ia câte o linguriţă, ţinută sublingual, de 4 ori pe zi;

- macerat la rece din 5 linguriţe flori uscate la 1 litru apă, timp de 8 ore;

- tinctură din o parte flori uscate la 10 părţi alcool 45% din care se iau 2-3 linguriţe pe zi contra digestiei leneşe, tuse şi gută;

- vin din 1 linguriţă petale proaspete sau ½ linguriţă petale uscate care se opăresc în 2 litri apă clocotită; se lasă la infuzat, se adaugă 1,5 kg zahăr, fructe tăiate în felii (trei lămâi, două portocale) şi 30 g drojdie înmuiată şi unsă pe o felie de pâine. Se acoperă cu capac şi se lasă la macerat 5 zile, cu amestecare de 2 ori pe zi. Se strecoară, se mai lasă la macerat încă 15 zile şi se trece în sticle astupate cu dop de plută. După încă o lună, băutura se învecheşte şi se poate consuma.

Observaţii: Se evită a se da intern la femeile gravide şi nu se administrează simultan cu anticoagulante.

Pentru consum extern se prepară infuzie din 3 linguriţe flori la 250 ml apă clocotită; se toarnă în apa de baie sau se pun comprese pe afecţiunile cutanate şi în caz de gută.

Fiind bogat în proteine, trifoiul roşu este cultivat pe suprafeţe mari şi folosit ca furaj pentru animale sporind cantitatea de lapte la vaci.

Sanzaienele- traditii, superstitii, obiceiuri

Tradiţii de Sânziene 2014 • Superstiții de Sânziene • Obiceiuri de Sânziene • Credințe populare de Sânziene.

Noaptea de Sânziene este, în fiecare an, între 23-24 iunie și e premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul. În popor Sânzienele mai sunt numite și Sfintele, Frumoasele sau Sânzienele. Tradiția spune că acum se deschid porțile cerului și lumea de dincolo vine în contact cu cea pământeană.
Superstiții de Sânziene

Sanzienele sunt entitati ale aerului, transparente, pure si nobile, foarte greu de perceput, data fiind natura lor instabila, fluida, predispusa la miscari foarte rapide.

Spre deosebire de alte personaje mitice, ca Ielele si Rusaliile, Sanzienele (Dragaicele) sunt binevoitoare omului, aduc fertilitate culturilor agricole, femeilor casatorite, pasarilor si animalelor, dau miros si puteri tainice florilor, tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor si apara lanurile de intemperiile naturii.

Sanzienele exista in folclorul tuturor popoarelor, nu numai in Europa, ci si in alte colturi ale limii.

Sarbatoarea Sanzienelor are loc la trei zile dupa Solstitiul de Vara, cea mai lunga zi din an, moment de rascruce situat la mijlocul anului si inscris sub semnul focului, al Soarelui.

Tradititii de Sanziene

Celebrarea Soarelui se face prin focuri uriase care se aprind pe culmile dealurilor. Incinsi cu brauri din pelin, oamenii se rotesc in jurul focului, apoi arunca in foc aceste brauri ca sa arda odata cu toate posibilele necazuri viitoare.

Uneori, sunt lasate sa pluteasca pe ape mici ambarcatiuni cu lumanari. Se practica saritul peste focul purificator. Se crede ca cine va trece prin foc sau va sari peste el in aceasta noapte, se va purifica si intregul an care urmeaza va fi aparat de duhurile rele, de boli si va fi fericit. Traditiile acestea, care exista si acum in tarile Europei Centrale si de Nord dateaza de secole, cu mult inaintea crestinismului.

Dupa ce se trece de miezul noptii si focurile se sting, oamenii se indreapta in liniste spre casele lor, lasand locul spiritelor care se intorc din lumea de dincolo.

Tot in aceasta zi se face si pomenire mortilor, numite Mosii de Sanzaiene: se face curatenie la morminte, se pun flori, se aprind lumanari si se da de pomana la cimitir.

In aceasta zi, florile de sanzaiene im sunt atarnate, pana in anul urmator, la ferestre, la porti, la stresinile caselor, cu credinta ca vor apara oamenii, animalele si recolta de fortele nefaste, malefice si vor aduce noroc si belsug.

Pentru tarani aceasta zi este foarte importanta pentru prognoza vremii. In credinta populara se crede ca daca ploua de Sf. Ioan Botezatorul sau dupa Sanziene,este de rau augur, deoarece urmatoarele 40 de zile va ploua neincetat.

Obiceiuri si credinte populare de Sanziene

Din seria obiceiurilor legate de aceasta zi face parte si traditia baii de solstitiu sau de ziua Sf. Ioan Botezatorul Aceasta se face intr-o apa curgatoare si se considera ca spala toate nenorocirile si supararile anului trecut, precum si ca ajuta ca sa se implineasca toate dorintele in urmatorul an.

De sarboatoarea Sanzienelor sunt legate foarte multe obiceiuri si credinte populare.

In aceasta noapte, ca si in noaptea de Craciun, se spune ca animalele stau de vorba. Cine le pandeste le poate intelege graiul si poate afla multe taine.

Tot in aceasta noapte se spune ca rasare in mod magic floarea alba de feriga, care aduce noroc celui care o va culege, infruntand curajos duhurile care o pazesc; acesta va putea citi gandurile oamenilor si va descoperi comori ascunse.

In aceasta noapte se inconjoara casa cu facliile aprinse, la fel campurile cu cereale, fanetele, grajdurile, aceasta pentru ca anul urmator sa fie mai bogat. In acelasi timp, se fac puternice zgomote nocturne pentru a alunga duhurile rele.

Daca o fata arunca un buchet de flori de Sanziene prin usa deschisa sau prin fereastra, atunci isi va gasi in acest an ursitul. Alteori buchetul se pune sub perna, caci se spune ca visele din aceasta noapte se implinesc.

Perioada solstitiului de vara este si prilej pentru organizarea targurilor, balciurilor si iarmaroacelor, pentru intalnirea tinerilor in vederea casatoriei (Targurile de Fete).

Una dintre plantele deosebit de folosite in medicina populara este verbina. Pentru ca sa aiba eficienta, verbina se culege doar in noptile de Sanziene, de Inaltarea la Cer si de Sf. Petru si Pavel. Acestei plante i s-a acordat o importanta si un respect deosebit, inca din antichitate: romanii isi impodobeau cu ea templele. Se considera ca este sub influenta planetei Venus, de aceea era folosita in ritualurile pentru dragoste. Daca se punea pe camp, atunci aducea prosperitate si recolta bogata. Daca se punea in pantofi, iti lua oboseala pe loc.

La solstitiul de vara se atarna crengi de artar la usi si la ferestre, pentru ca exista credinta ferma ca in acest fel vor fi indepartate toate fortele malefice. Frunzele de artar culese in aceasta zi si puse la uscat vindeca orice rana si inlatura durerea de cap.

Daca hainele, covoarele si asternuturile sunt expuse in 24 iunie la soare, ele nu vor fi mancate de molii.

Daca in aceasta zi vezi o furnica rosie, aceasta este de foarte bun augur. Iar daca gasesti o furnica in portmoneu, este un semn indubitabil ca vei avea un an foarte bogat.

In unele zone se obisnuieste ca in aceasta zi sa se manance turte din aluat cu flori de soc, in felul acesta intregul an care urmeaza vei fi sanatos.

Se spune ca daca culegi si mananci la miezul nopti de Sf. Ion Botezatorul petalele florii de grau, numita albastrica, tot anul vei avea noroc in toate.

Sursa: ele.ro